Crestinismul Fraternitate umana

  

 Creştinismul. Fraternitatea umană şi cultul Dumnezeului unic sunt fără îndoială trăsături esenţiale a1e creştinismului, dar ele nu sunt decât faţa exterioară şi socială, nu cea interioară şi spirituală. Noutatea misterioară, interioară şi transcendentă a Creştinismului este de a fi creat Iubirea spirituală, fermentul care-l transformă pe om din interior, pârghia care ridică lumea. Christos a venit ca să ne spună „Dacă nu laşi pe mama ta, pe femeia ta şi propriul tău trup, nu poţi să fii ucenicul meu“. Ceea ce nu înseamnă ruperea oricăror legături naturale, ci Iubirea extinsă dincolo de familie, la toţi oamenii şi preschimbată într-o forţă vie şi creatoare, într-o forţă de transmutaţie.

Drumul omenirii duce de la spiritualul inconştient (de dinainte de Christos), prin intelectualism (în prezent), la spiritul conştient în care se reunesc, se concentrează şi se dinamizează facultăţile astrale şi intelectuale prin forţa Iubirii-Spirit şi a spiritului iubirii. Pe această cale Teologia tinde să devină Teosofie.
Ce este de fapt Teologia? O cunoaştere a lui Dumnezeu impusă din afară sub formă de dogmă, ca un fel de logică mai presus de fire, dar exterioară omului.
Şi ce este Teosofia? Cunoaşterea lui Dumnezeu deschizându-se ca o floare în adâncul sufletului individual. Dumnezeu, dispărut din lume, renaşte în taina inimilor. Un asemenea creştinism, este în acelaşi timp cea mai formidabilă dezvoltare a libertăţii individuale şi a religiei universale prin fraternitatea sufletelor libere. Tirania dogmelor este atunci înlocuită prin strălucirea Înţelepciunii divine care este în acelaşi timp Inteligenţă, Iubire şi Acţiune.
Ştiinţa care va rezulta de aici se va măsura nu printr-o raţiune abstractă sau o supunere exterioară, ci după puterea de-a face să inflorească sufletele.
Iată diferenţa între Logos şi Sofia, între Ştiinţă şi Înţelepciunea divină, între Teologie şi Teosofie.
Astfel, Christos rămâne mereu în centrul evoluţiei esoterice a Occidentului. Unii teologi moderni, mai ales din Germania, au încercat să-l prezinte pe Iisus ca pe un om simplu şi naiv. Este o mare greşeală. Conştiinţa cea mai înaltă, înţelepciunea cea mai profundă sălăşluiau in el, alături de iubirea divină. Fără o asemenea conştiinţă, cum ar fi putut el să reprezinte manifestarea capitală a întregii noastre evoluţii planetare? Cum ar fi putut poseda o asemenea putere şi cum şi-ar fi putut devansa atât de mult epoca? Conştiinţa care se ridica deasupra timpului său de unde o dobândise?

                                                                                           Rudolf Steiner